plec genunchii trupului și ai sufletului, mărturisesc Ție, Dumnezeului meu, toate fărădelegile mele; primeste rugăciunile mele și dăruiește mie păcătosului, plângere spre a mă plânge pe mine, ca să nu plâng în vecii fără de folos, că tot păcatul l-am făcut eu, ticălosul, că mi-am întinat trupul și sufletul și adeseori făgăduind să mă pocăiesc, de atate ori iarăși în aceleași păcate am căzut, mai lesne picăturilor ploilor se vor număra decât mulțimea păcatelor mele, căci toată simțirea mea, nenorocitul, și toate mădularele le-am întinat, le-am stricat, le-am netrebnicit, și numai una și singură scăpare am, Doamne, la iubirea Ta de oameni, pentru aceasta rog bunătatea Ta cea negrăită, iartă toate greșelile mele, care și câte în toată viața mea am făcut, pe care ochiul Tău cel ce nu înșeală pe fiecare în parte le știe. Pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor sfinților, că binecuvântat ești în vecii. Amin!
Присоединяйтесь к ОК, чтобы посмотреть больше фото, видео и найти новых друзей.
Комментарии 13