Vreau să încep prin a-ţi spune cât de mult te iubesc. Tu ai fost prima persoană care m-a iubit din momentul în care am păşit în această lume, chiar înainte de asta.
Tu eşti cea mai importantă femeie din viaţa mea şi mereu vei fi. Știu că viața e grea pentru tine și eu nu mă străduiesc întotdeauna suficient de mult pentru a o face mai ușoară. Ai sacrificat atât de multe în viața ta doar ca să mă creşti, și acest lucru înseamnă pentru mine mult mai mult decât voi fi vreodată în stare să exprim în cuvinte în acest articol.
Esti cea mai puternică persoană pe care o știu, plină de iubire și de motivație, iar eu sunt incredibil de binecuvântată să te am ca mamă.
Mamă, îţi mulţumesc ! Un cuvânt care înseamnă atât de puţin atunci când îl compar cu orice mic lucru care l-ai făcut pentru mine.
Îţi mulţumesc pentru râsete, zâmbete, lecţii şi pentru momentele în care îmi aminteşti că voi avea mereu pe cineva care să mă iubeasca pentru ceea ce sunt , cu tot cu defecte.
Îți mulțumesc pentru că m-ai învățat că toţi suntem egali, că nici o persoană nu este mai bună decât alta şi că toţi facem greşeli.
Îți mulțumesc pentru că m-ai învățat să nu merg niciodată la culcare supărată pe cineva şi să iubesc întotdeauna o persoană pentru că niciodată nu pot şti când poate fi luată de lângă cu este.
Îți mulțumesc pentru că m-ai învățat să tratez pe alții așa cum mi-aş dori eu să fiu tratată. Îți mulțumesc pentru că m-ai învățat că a te pune in pantofii altcuiva, îţi va deschide ochii la modul în care acesta trebuie să se simtă.
Eşti cu adevărat o femeie uimitoare și ştiu că nu-ţi spun destul de des cât de mult te iubesc și cât de mult mi-ai modelat viața. Fără tine nu aș fi persoana care sunt azi! N-ar exista unitatea sau determinarea de a-mi atinge scopurile și ambițiile în viața mea. Tu mi-ai arătat un bun exemplu, modul în care o femeie poate depăşi toate aşteptările şi poatea avea succes deplin în toate aspectele vieții. Tu îmi dai speranța că toate visele mele pot fi îndeplinite! Ești o persoană uimitoare atât în interior cât și în afară și chiar dacă noi căteodată nu ne înţelegem, eu știu că am o femeie superbă în viața mea care îmi este alături în orice situaţie.
În această zi specială aş dori să te relaxezi şi să te bucuri de faptul că eşti mamă a 2 copii frumoşi, drăguţi şi inteligenţi aşa ca tine. La mulţi ani , scumpa mea mămică!
Присоединяйтесь к ОК, чтобы посмотреть больше фото, видео и найти новых друзей.
Нет комментариев