Adevărul e trist și cel mai probabil o să ajungi să-l ucizi, așa cum mă urăști pe mine, fără să vrei, ură născută din greșeli și poate speranțe prea mari pentru un om care abia a învățat să iubească.
Adevărul e că nu o să mai fim niciodată la fel. Nu o sa mai fim niciodata acei copii, inocenți, plini de viata si visuri care priveau iubirea cu ochii inca neamplienieni de dezamăgiri. Adevărul e că am greșit amândoi. Am greșit eu, nu știu cum să te iubesc, știind ce consecințe au cuvintele nerostite și momentele lăsate baltă, am greșit pentru că m-ai lăsat să cred ce vrei tu, să văd ce vrei tu, cu teama de a nu pierde și ironic, chiar asta s-a întâmplat. Ai greșit tu, nu știi să îmi explici, să mă asculți sau să înțelegi, nu știi cât de mult te-am iubit și ce ai însemnat pentru mine, chiar dacă nu știam să-ți arăt. Am greșit amândoi, și adevărul e că, acum, e mult prea tarziu. Sună un clișeu, dar așa e. Uneori, "prea târziu" există, există și doare.
Acum, suntem rămășițe a ceea ce eram, suntem doar scrumul rămas din ceea ce am fost împreună. Suntem rămășițe și avem goluri care nu pot fi niciodată umplute de alți oameni, pentru că mereu o să mă regăsesc acolo, undeva în inima ta, așa cum și tu te regăsești în a mea.
Te-am schimbat și m-ai schimbat, poate prea mult și poate că prea brusc, dar nu sunt alegeri pe care le poți lua, nu poți decide dacă o să doară plecarea unei persoane, dacă dezamăgările nu o să te omoare până în punctul în care nu mai știi cine ești sau cine să fii, cum să fii, până la punctul în care va fi greu să te regăsești.
Iubirea hrănește. Dezamăgirile dor. Speranțele dor. Indiferență ucide. Dar, din toate, plecarea ta m-a durut cel mai tare.
Присоединяйтесь к ОК, чтобы подписаться на группу и комментировать публикации.
Комментарии 1