SATUL MEU DE DOR
Fermecat și-nfloritor, este satul meu de dor,
Unde soarele răsare mai frumos și-ocrotitor.
Unde murmură izvoare și pământul rod aduce,
Și credința se avântă în înaltul cerului,
Astfel este satul meu, satul Valea Rusului.
Unde picură lumina, și mai freamătă pădurea,
Unde neamul mai păstrează cu dragoste moștenirea,
Unde veșnic se aud cântece de voie bună,
Ce răsună-ndepărtare, adunând lumea cea bună.
Astfel este satul meu, de dor și de mângâiere,
Satu-n care m-am născut, aproape inimii mele.
(Maria Negoița-Popa)
SATUL MEU IUBIT
Satul meu iubit, cu oameni omenoși,
În suflet cu credință, la chip și gând frumoși,
Cu pâine și cu sare mereu și-așteaptă neamul,
Să vină pe ospețe, în zile mari tot anul.
Oriunde nu ne-om duce, și unde ne-om afla,
Să nu uităm de satul în care ne-am născut,
Să nu uităm de satul în care am crescut. (Maria Negoița-Popa)