Și acum sincer chiar mă mîndresc că nici o zi din ultimii șase ani nu a trecut fără să citesc un text juridic, fie că era practică judiciară, texte de lege, articole științifice din domeniul juridic, etc.
Fiindcă unul din principiile activității mele este KEEP UP TO DATE acest lucru înseamnă să mă informez constant cu privire la modificările care se efectuează în legi, hotărîri de guvern etc, să urmăresc trend-urile, cum se dezvoltă practica judiciară în special în domeniile mele de specializare, să studiez și să mă adaptez nevoilor și necesităților clienților noștri, care sunt într-o schimbare continuă, iar în legătură cu acest lucru să dezvolt produse și servicii juridice noi.
Și d
ADOPȚIA copilului de către celălalt soț PARTEA I
Identificăm această situație cînd soțul/soția își dorește să adopte copilul celuilalt soț, ce provine dintr-o altă relație.
Conform legii, pot fi adoptați copiii celuilat soț cu vârsta de până la 18 ani.
Motivul poate fi diferit, reîntregirea familiei, unificarea ei, dorința de a prelua obligațiile părintelui biologic, dar și de a dispune de drepturile pe care le are părintele biologic față de copilul minor etc.
Această formă de adopție este una mai simplificată și o serie de formalități se exclud, cum ar fi:
se exclud formalitățile legate de eliberarea, prelungirea atestatului adoptatorului
nu se realizează procedura de potrivire
Avocații inspiră, prin propria abordare, comportament, dar și atitudine! Ador sã citesc cãrți scrise de avocați, mã redescopãr profesional de fiecare datã.
Cartea scrisã de avocatul Jeff Keller "Atitudinea este totul" este una din preferatele mele, lasã printre rînduri povestea sa de viațã şi multe lecții pentru învingãtori.
O recomand cu mare drag!
ADOPŢIA copilului de către celălalt soț PARTEA II
Soțul sau soția își dorește să adopte copilul celuilalt soț, ce provine dintr-o altă relație.
Ce condiții trebuie să îndeplinească acest soț adoptator?
Să le luăm pe rînd, deci:
Adopţia este permisă numai persoanelor care au capacitate deplină de exerciţiu și care au atins vârsta de 25 de ani.
Adoptatorii trebuie să fie cu cel puțin 18 ani mai în vârstă decât cel pe care doresc să-l adopte, dar nu cu mai mult de 48 de ani.
ATENȚIE Prin excepție, instanţa de judecată poate încuviinţa adopţia chiar dacă diferenţa de vîrstă între copil şi adoptator este mai mică de 18 ani, dar în nici un caz mai puţin de 16 ani.
Adoptatorii trebui
ADOPȚIA copilului de către celălalt soț PARTEA III
În postările anterioare am discutat despre procedură și ce condiții trebuie să îndeplinească soțul adoptatorul.
Cu toate acestea un subiect la fel de important pe care îl discutăm cu clienții noștri ce parcurg această procedură, chiar de la prima întîlnire este verificarea dacă nu cad sub incidența unui impediment, care nu le permite să devină adoptator.
Circumstanțele ce sunt minuțios verificate
Nu pot adopta copii persoanele care au fost decăzute din drepturile părintești, sau cele a căror stare de sănătate nu le permite îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor, responsabilităților de creștere și de educare a copiilor.
Nu pot