CRED CĂ DOMNU’-AȘA A VRUT ... Eu și azi gândesc la tine , - Îngerul meu pământesc , Care veșnic mă susține Și nu-mi dă să rătăcesc ! ... , Eu și azi te port în minte Și tot fac de-mi amintesc Cum mergeam, mai înainte , Prin sătucul strămoșesc ! ... , Cum mi te duceam de mână Pe cărările din sat , Însoțit de Luna plină Și de Cerul înstelat ... , Cum trăiam clipe sublime , Pe unde-am copilărit Și-am avut zilele pline De-un frumos desăvârșit ... Și cum nu numai o dată Mă făceai să-ți tot vorbesc Despre dragostea înaltă Și-al tău chip dumnezeiesc ! ... Și cât ne părea de bine Atunci când ne rătăceam Prin Grădinile Bătrâne , Dragi întregului meu neam ! ... Cum să pot să nu-ți cân
IA PRIVIȚI-I CUM SE DUC ... Ia priviți-i cum se duc Anii, unul după altul , Cum se-ngrămădesc, buluc , Să ne curme răsuflatul ! ... Ia priviți-i cum încearcă Să ne schimbe-nfățișarea , Cum din urma noastră-aleargă Să ne țină lumânarea ! ... Ia priviți-i cum ne mână , Cum ne-ndoaie de spinare , Cum din clopote ne sună A pământ și-nmormântare ! ... Ia priviți-i cum ne sapă Groapă mare și adâncă , Să ne fure de sub soare , Făcând neamul să ne plângă ! ... De-i privești de la distanță , Nu ne par atât de strașnici , Iar dacă-i privești în față , Sunt grozavi și sunt obraznici ... S-au deprins, de-a lungul vieții , Să ne țină-n stăpânire , Ca să-i plângem ca stricații , Acordându-le iubire ... A
LEGENDA SATULUI NATAL ... Plin de râpe și izvoare , De pâraie și hârtoape , Satul meu duce-n spinare Cinci sute de ani, aproape ! ... El își are începutul Strâns legat de o Legendă Ce-i dezvăluie trecutul Ca pe-o tainică agendă ... După cum susțin și alții , Un cioban trecuse Prutul , Părăsind, pe veci, Carpații Și deci el fu Începutul ! ... Căutănd pășuni mănoase , Îndrăgi aceste locuri Și cu turmele-i frumoase , El trecu prin multe focuri ! ... Prelucrând, din greu, pământul , Își făcu gospodărie , Iar în lupta cu urâtul , Își aduse și-o soție ... Și-a crescut, apoi, copiii , Cu care fu înzestrat , Viețuind, cu-a sa soție , Până când a decedat ... Purtând numele Obreja , După ce-a fost
DOR DE VIAȚĂ ... Când revine dimineața , Iar mă rog Lui Dumnezeu Ca să-mi prelungească viața , - Să mi-o pot cânta mereu ! ... Iar mă rog să-mi dea putere Să-mi evoc meleagul drag Și-n momente de tăcere , Să privesc la cer din prag ! ... , Căci atât de mult îmi place Și atât de mult o cânt , Încât chiar și moartea tace , Cât fac umbră pe pământ ! ... Și nu am frică de mormânt ! ... Leonid Certan 23 aprilie 2002
ÎNTR-UN SPAȚIU MODEST ... Tot încerc să pot cuprinde , Într-un spațiu modest , Gama largă de cuvinte Care sunt și care-au fost ... Nu știu cum îmi reuși-va Să redau ce-am plăsmuit , Dar nici rău nu cred că fi-va , Dacă totul e gândit ! ... , Altfel , - pentru ce-am trăit ?! ... Leonid Certan 16 ianuarie 2013