Mamă... cum se face pâinea
Că-i atâta de gustoasă
Şi e rumenă ca tine
Şi frumoasă?!...
Se macină grâu copile
Auriu cum ţi-e cosiţa
Se frământă cu Iubire
Şi Credinţă.
Se frământă până face
Rouă... fruntea mamei tale
Apoi creşte şi se coace
Cu răbdare.
Doamne ... dă în case pâine
Şi o mamă ce-o frământă
Căci pâinica şi mămica
Este sfântă.
Azi mi-a venit un dor uitat
De satul meu îndepărtat
De casa noastră de lampaci
De spuma laptelui... de vaci.
Dor... să mă ducă inima
La celalt capăt de şosea
În sânul casei părintești
Cu pătărănii și povești.
De ceasul mamei auriu
De sama cui nici nu mai știu
Dintre fereste sub perdea
Mergând... neobosit ca ea.
Mi-e dor de anii asfințiți
Când eu copil între părinți
Din nerăbdarea mea să cresc
Să mă opresc... să mă opresc.
Să pun un clenci, un lemn pe foc
Şi să mă ghemuiesc la loc
Pe perna... de-un metru pătrat
Care cândva... ne-a legănat.
De satul meu mi-e dor acum
Până la umere... în fum
De lutul din care mă trag
De casa noastră... de lampac.
Vrabia… din două spice se hrăneşte anu-n jur
Omul… de pe-un vrav de aur tot sileşte… nesătul
Celui biet o mămăligă îi floreşte inima
Cel bogat rupe din soare şi tot nu s-a lumina!
Cel cu mâini şi cu picioare plânge mersu-şi necăjit
Cel calic, măcar cu ochii dar aleargă… fericit!
Celui sănătos… durerea nu îţi crede, geaba-i spui
Cel cu rană altă rană lecuie, uitând de-a lui.
Unul dintr-o modă-n alta schimbă straie… bănuind
Altu-n singura lui haină schimbă petecul… râzând
Vrabiei… un ram în ploaie i-i cu har şi cu alin
Omului… întreg pământul i s-a dat şi-i tot… puţin.
Ne petrece mama c-o poală de ouă
“Să băgaţi de seamă să nu le stricaţi!”
Cu vorbă de bine, de la brâu în două
“Cum ajungeţi maică, de-odată… sunaţi!”
O lăsat coteţul ş-o luat gârleţul
Pânze de păianjen strânge pe basma
Ieri… ne dete viaţă, şi o viaţă… restul
Ştim noi ca copiii numa… a lua.
O făcut în poală mama... bătătură!...
Iară şterge ochii de tabloul greu
Pe sub mâna dreaptă, rămasă la gură
“Vă păzeasca… maică bunul Dumnezeu!”
Îşi întinde braţul zici că înspre soare
Şi cu stângăcie ne îmbrăţişa
Şi nimic pe lume-atunce… nu mai doare
Şi de-o dată toate prind… a te durea.
Capăt de uliţă, o cotim... spre viaţă
Azi mai greu, de mâine toate-n mersul lor
Doar lângă portiţă încă mai învaţă